(inspirat din Analiza Tranzacțională – Eric Berne și din perspectiva lui Thomas Harris, „Eu sunt OK, tu ești OK”)

Eric Berne, fondatorul Analizei Tranzacționale, a observat că oamenii se schimbă vizibil în timp ce vorbesc: expresia feței, tonul, postura, chiar și respirația. Întrebarea lui a fost: ce anume din noi se schimbă? Ce parte preia controlul în anumite momente?

Răspunsul lui a dus la ideea că în fiecare dintre noi există trei părți sau „instanțe” interne: Părinte, Adult și Copil.

Pentru a ne înțelege mai bine pe noi și pe ceilalți, este util să avem un minim de informații despre aceste trei instanțe. Fără ton academic, iată o prezentare simplă și accesibilă.

Părintele – vocea învățată

Părintele este partea din noi formată din regulile, mesajele și tonul adulților care ne-au crescut (părinți, bunici, profesori, mediul în care am trăit).

Poate apărea ca:

• Părinte grijuliu: „Ia o geacă, e frig afară.”
• Părinte critic: „Iar ai greșit.” „Nu așa se face.”

Thomas Harris spune: „În Părinte sunt înregistrate toate mustrările, regulile și legile pe care copilul le-a auzit… indiferent dacă sunt bune sau proaste, ele sunt înregistrate ca adevăruri venite de la cei care ne oferă siguranță.”

• Când ajută: ne protejează, ne organizează, ne oferă structură.
• Când încurcă: devine dur, rigid, moralizator.

Adultul – partea calmă și prezentă

Adultul este partea noastră matură emoțional, ancorată în realitate. Trăiește în „aici și acum” și analizează situația reală, nu trecutul, nu fricile, nu regulile vechi.

Exemple de voce Adult:

• „Ok, hai să vedem ce informații avem.”
• „Nu știu încă, mai bine întreb.”
• Când ajută: pune întrebări, caută soluții, ia decizii liniștite.
• Când încurcă: devine prea rece sau prea logic, ca și cum ar opri emoțiile complet.

Copilul – partea emoțională și spontană

Copilul este partea din noi care simte cel mai intens. Acolo trăiesc bucuria, frica, curiozitatea, nevoile, vulnerabilitatea și spontaneitatea.

• Copil liber: „Mă bucur mult că te văd!”
• Copil speriat / adaptat: „Mi-e teamă că o să greșesc.” „Mai bine tac.”
• Când ajută: aduce autenticitate, creativitate, energie.
• Când încurcă: se sperie ușor, se supără repede, reacționează impulsiv.

De ce e important să le recunoaștem

Când înțelegem din ce parte vorbim, putem schimba modul în care reacționăm:

• „Sunt în Copil speriat” → mă pot liniști.
• „Vorbesc din Părinte critic” → pot coborî tonul.
• „Aleg să răspund din Adult” → relația se calmează.

Aceasta este esența poziției sănătoase descrise de Thomas Harris: Eu sunt OK – Tu ești OK.
O poziție în care nu ne atacăm, nu ne micșorăm și nu îl micșorăm pe celălalt.

Exemplu – Viața de cuplu

Situația: Partenerul întârzie acasă și nu trimite mesaj.

Cum poate reacționa partenera și ce poate declanșa în celălalt

• Reacție din Părinte critic:
  „Nu se poate așa ceva! Niciodată nu anunți! Nu ai responsabilitate!”
  Poate declanșa: închidere, apărare, minciuni ca să evite conflictul, sau furie.
• Reacție din Părinte grijuliu:
  „Mi-am făcut griji pentru tine. Data viitoare te rog să-mi scrii două cuvinte.”
  Poate declanșa: deschidere, disponibilitate de a explica și de a repara.
• Reacție din Copil speriat:
  „Sigur nu-ți pasă de mine… iar m-ai uitat.”
  Poate declanșa: vinovăție, presiune, retragere.
• Reacție din Copil furios:
  „Nu-mi pasă nici mie! Fac și eu la fel!”
  Poate declanșa: conflict, escaladare, distanță.
• Reacție din Adult:
  „Ai întârziat și nu am primit mesaj. Aș vrea să înțeleg ce s-a întâmplat și cum putem evita asta pe viitor.”
  Poate declanșa: dialog, clarificare, soluții reale.

Gândind că v-a fost util acest articol, vă invit să vă observați reacțiile și să vedeți din ce instanță ați vorbit. Această simplă conștientizare poate deschide drumuri noi în relații și în felul în care vă raportați la voi înșivă.